La 24 februarie 1500, în Gent (Gând), Belgia, s-a născut Carol Quintul. Carol a fost cel mai mare conducător al Europei, după Carol cel Mare. În calitate de împărat al Sfântului Imperiu Roman şi rege al Spaniei, acest monarh din dinastia de Habsburg a condus primul imperiu "în care soarele nu apunea niciodată" – Europa, Africa de Nord, America spaniolă şi Orientul Îndepărtat. Cea mai mare realizare a sa a fost sa păstreze acest vast imperiu cu teritorii separate pentru mai bine de patruzeci de ani, în ciuda unei adversităţi crescânde a protestanţilor, a ostilităţii franceze, a antagonismului papal şi a incursiunilor islamice.
Carol Quintul a moştenit regatul Austriei şi pe cel al Burgundiei. A fost crescut de mătuşa sa, Margareta de Austria, pe teritoriul Belgiei de astăzi; tutorele său a fost Adrian de Utrecht, un teolog care mai târziu avea sa devină papă.
În 1516 şi-a început domnia sub titulatura de Carol I al Spaniei, şi din acel moment viaţa lui a fost o călătorie perpetuă. S-a dus pentru prima dată în Spania.
Doi ani mai târziu, în 1518, este încoronat rege al Germaniei şi împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Disputele teritoriale cu Franţa care priveau supremaţia asupra Burgundiei şi Italiei au dominat cea mai mare parte a domniei lui Carol, implicându-l în cinci războaie. Carol a şocat o întreagă Europa, când şi-a condus armatele spaniole şi germane împotriva aliatului Franţei, Papa Clement al VII-lea.
În 1529 Pacea de la Cambrai a statuat un compromis: Carol a renunţat la Burgundia, iar Francisc I a renunţat la Milano şi la Neapole. Pacea a fost încheiată cu ajutorul papei care l-a încoronat pe Carol la Bologna ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Războinica Turcie islamică, condusă de Soliman Magnificul, reprezintă o ameninţare majoră la adresa imperiului lui Carol, aşa că acesta s-a angajat în bătălia împotriva Imperiului Otoman atât pe uscat, cât şi pe mare.
A trimis o armată sa apere Viena, în 1530, împotriva unei posibile invazii turceşti şi şi-a trimis flotele pentru a cuceri Tunisia şi Algeria.
Carol a încercat să-şi asigure succesiunea la tron, pregătind căsătoria fiului său Filip cu regina Maria I a Angliei, dar englezii au refuzat să-l încoroneze pe Filip, iar Maria nu putea avea copii.
Într-un discurs ţinut la Bruxelles în 1555, Carol şi-a anunţat decizia de a abdica şi de a-l lăsa domniile sale din Ţările de Jos, Spania şi din India, fiul său Filip şi coroana imperială, fratele său Ferdinand. Încercările sale de a ajunge la o unitate universală eşuaseră. Imperiul pe care îl ţinuse închegat pentru mai bine de patru decenii se destrăma acum.
În 1558 suferind de gută şi de insomnie, Carol a plecat spre Spania însoţit de două dintre surorile lui şi a murit la palatul său din Yuste, în Extremadura, în vestul Spaniei. Carol a fost un mare protector al artelor. A comandat artistului italian Tiziano mai multe portrete, a ridicat artistului o pensulă de pe podea, un gest extraordinar pentru un monarh din vremea aceea.