1624 La 26 octombrie, s-a nascut Dosoftei Barila, mitropolitul, viitorul carturar, poet, traducator, provenit dintr-o familie de negustori macedoneni. Originar de prin partile Sucevei, viitorul ierarh, pe numele laic Dimitrie, coboara, se pare, din neam de mazili, ca fiu al lui Leonte Barila (Barila sau Borila) si al Mariei, zisa si Misira.
Sunt putin lamurite imprejurarile in care Dosoftei imbratiseaza cariera ecleziastica: decisiv poate sa fi fost insa impulsul celor dintai inclinatii carturaresti. Razlete, parvin din epoca si informatiile ce ingaduie reconstituirea primei perioade a formarii sale spirituale, ca si mai tarziu a conditiilor ce vor fi favorizat desavarsirea culturii sale umaniste. Opinia potrivit careia Dosoftei ar fi invatat la Iasi, la Scoala domneasca de la "Trei Ierarhi", ar fi sustinuta si de marturia documentara ce confirma prelungirea aflarii sale in orasul de resedinta ca ierodiacon la Mitropolie. Aici se va fi simtit intai atras si inraurit de personalitatea mitropolitului Varlaam, ale carui initiative culturale le va prelua, facandu-le sa triumfe mai tarziu deplin. Cunostintele sale in domeniul limbilor vechi (elina, latina) sau al unor limbi si culturi moderne (polona, ucraineana, rusa, neogreaca) ar justifica ipoteza unor eventuale studii continuate in Polonia, cum se crede la Lvov, in "Scoala Fratiei ortodoxe".
1649 Dupa un timp petrecut ca ieromonah la Probota, unde prezenta sa este semnalata, Dosoftei se impune, urcand treptele ierarhiei bisericesti.
1658 Dosoftei se afla in fruntea episcopiei de Husi.
1659 Devine episcop de Roman. In epoca pastoriei la Roman se naste, probabil, prietenia sa cu Miron Costin, precum si aceea cu Dositei Notara, viitorul patriarh al Ierusalimului, pe care il intalneste in 1664 la curtea din Iasi a domnitorului Eustratie Dabija.
1665 Incepe sa versifice "Psaltirea" care se va dovedi mai apoi capodopera sa poetica.
1671 Ajunge mitropolit al Moldovei. In aceasta calitate va sprijini in anii urmatori politica antiturceasca a lui Stefan Petriceicu.
1673 In Polonia, la Uniev, se tiparesc "Psaltire a sfantului proroc David" (Psaltirea in versuri) si "Preacinstitul Acatist" si "Paraclis al Preasfintitei Nascatoare de Dumnezeu", prelucrata de Dosoftei dupa traduceri romanesti anterioare, continand numeroase pasaje de proza ritmata. (Lui Dosoftei i s-au atribuit insa, mai de curand, si o traducere anterioara a "Paraclisului Precistii", scoasa de sub tipar la Iasi, probabil in anii 1645—1649, impreuna cu doua fragmente biblice, "Cuvinte si jele la robie Ierusalimului, cand din Ierusalim la Vavilon i-au mutat Navuhodonosor imparat, si pomenire si de napaste ce-au napastuit acei doi giudecatori pre Susana", talmacite din slavona, si o introducere de 48 de versuri originale; din aceasta perspectiva este reconsiderata si data debutului sau literar).
1674 In februarie, impreuna cu domnitorul, este silit sa paraseasca tara dupa lupta de la Hotin (11 noiembrie 1673), in preajma careia trecuse din tabara turcilor in cea a hatmanului Jan Sobieski, Dosoftei se refugiaza in Polonia, unde ramane pana in 1675.
1675 La inceputul anului, revine in Moldova, unde, dupa o detentie de cateva luni in manastirea Sf. Sava din Iasi, redobandeste functia de mitropolit, probabil la interventia lui Dositei Notara pe langa domnitorul Dumitrascu Cantacuzino. Urmeaza pentru Dosoftei un deceniu de intensa si sistematica activitate de traducere si tiparire a cartilor de cult in limba romana. Necesitatea consacrarii limbii poporului in serviciul liturgic este inteleasa de el, ca si mai inainte de Varlaam, din perspectiva acelui ravnit progres cultural, menit a risipi ignoranta („sa-nteleaga crestinii sfintele taine“ — deziderat promovat de Dosoftei, ca slujitor al bisericii, in acord cu imperativele veacului, cu argumentele retinute din traditia Scripturii) si a face accesibila cartea adresata intregii semintii „rumanesti“ („tutinderea ce sa afla intr-aceasta limba pravoslavnica“), mijloc de edificare a constiintei nationale.
1679 De sub tiparul reinfiintat la Iasi, la "Trei Ierarhi", cu ajutorul mesterului Vasile Stadnicki din scoala tipografilor de la Uniev, apare, pentru inceput, in conditii modeste, "Dumnezeiasca liturghie", tradusa din greceste.
Prin intermediul lui Ionascu Bilevici, sol al domnitorului Gheorghe Duca in Rusia, Dosoftei obtine sprijinul lui Nicolae Milescu si al patriarhului Moscovei, Ioachim, pentru cumpararea unei noi tipografii. Dupa cum rezulta si din scrisorile schimbate intre Iasi si Moscova in 1679, Milescu, desi "despartit prin spatiu", se dovedeste a fi ramas legat sufleteste de infaptuirile din tara, iar patriarhul Ioachim elogiaza acum "mintea aleasa", „inteleapta ocarmuire“ si indraznetele proiecte culturale ale mitropolitului.
1680 Prin stradaniile lui Dosoftei, sustinute de Duca, in capitala Moldovei (unde, in 1680, va fi instalata si o tipografie greceasca patronata de patriarhul Dositei al Ierusalimului), vor continua sa se editeze de aici inainte "Psaltirea de-nteles a sfantului imparat proroc David" (Psaltirea slavo-romana).
1681 Editeaza un "Molitavnic de-nteles".
1682-1686 Tipareste "Viata si petrecerea sfintilor" (4 vol.), dintre care doar trei aparute integral (Dosoftei o traduce incepand din 1658 dupa izvoare grecesti si medioslave, indeosebi dupa Mineiele lui Maximos Margunios si editia venetiana Glykis a Mineielor bizantine), editia a doua a liturghierului, "Sfanta liturghie" (pentru tiparirea careia Dosoftei capatase acordul patriarhului ecumenic din Alexandria, Partenie Prohoros) si "Parimiile prestean" in 1683, poate si un "Octoih", ramas neterminat, atribuit de asemenea lui.
1684 In ianuarie, in timpul scurtei reveniri in scaunul tarii a lui Stefan Petriceicu, mitropolitului i se incredinteaza o misiune diplomatica in Rusia, de unde, pregatit sa accepte suveranitatea tarului, domnitorul nadajduia sa primeasca ajutor impotriva turcilor. Dosoftei este retinut insa la Kiev, unde, invocata fiind carantina impotriva unei epidemii de ciuma, este interogat si constrans sa astepte raspunsul la petitia adresata tarului. Declaratia pe care o face in fata autoritatilor kievene il arata hotarat, aparandu-si cu staruinta cauza (exprimandu-si rezerva fata de promisiunile polonezilor „nestatornici“, Dosoftei atragea atentia asupra dezavantajelor ce le-ar prezenta pentru Rusia consolidarea puterii militare a turcilor in Moldova), patruns de soarta tarii, amenintata de „pierzarea cea din urma“, si luptand sa inlature stavila ce-i inchidea calatoria. Intre timp viziteaza Lavra Pecerska si la cei saizeci de ani ai sai, se minuneaza cu candoare neprefacuta de miracolul conservarii moastelor adapostite in pestera, impresii ce vor declansa si o rememorare cu virtuti literare, intr-o nota, pe un volum din "Viata si petrecerea sfintilor". Cu aceeasi neclintita speranta in izbanda popoarelor crestine asuprite in lupta comuna impotriva „agarenilor“ intampina Dosoftei campania din Moldova a regelui Sobieski, in 1686, an ce va marca insa dramatic ultima perioada a existentei sale.
Expeditia esueaza si mitropolitul, care, spre deosebire de domnitorul Constantin Cantemir, trecuse fatis de partea polonilor, intampinand cu onoruri pe Sobieski la Iasi la 16 august 1686, este nevoit sa se retraga si el odata cu ostile regelui, ce parasesc la 15 septembrie capitala Moldovei, incendiata. La plecare Dosoftei lua cu sine, poate din ordinul regelui polon, moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, precum si tezaurul si arhiva Mitropoliei — 396 de documente, unele purtand insemnarile carturarului care, in imprejurarile tulburi prin care trecea tara, incearca sa le puna la adapost. Desi in Polonia Dosoftei le asigura, precaut, printr-un act de inventariere legiferat cu martori la 22 octombrie 1686, ele se vor rataci definitiv in afara tarii, in Moldova revenind, dupa demersuri repetate ale oficialitatilor, doar moastele Sf. Ioan, un secol mai tarziu. Refugiul la Stryj si Zolkiew se transforma treptat pentru Dosoftei intr-o semicaptivitate, despre care relateaza corespondenta sa cu Dositei al Ierusalimului din ianuarie 1691 si februarie 1693. In campaniile sale in Moldova, pentru a constrange pe turci la o pace cat mai defavorabila, intoarcerea lui Dosoftei (a carui prezenta in Polonia pare a conveni la un moment dat regelui in raporturile, lipsite de cordialitate, cu Constantin Cantemir) nu va mai fi cu putinta.
1688 Anii din urma ii sunt umbriti de numeroase suferinte: grija pentru tezaur, somatiile repetate ale domnitorului Constantin Cantemir de a reveni in patrie si imposibilitatea de a le da ascultare, anatema patriarhului Constantinopolului (dupa sinodul convocat la Iasi in 1688, Dosoftei este excomunicat si depus din treapta), ostilitatea clerului catolic si unit din Zolkiew, nesigurantele si lipsurile traiului zilnic si, mai presus de toate, dorul de tara. Scrisorile sale din aceasta vreme sunt cu adevarat patetice. Soli ai mitropolitului pribeag, ieromonahul Iona si chelarul Andrei calatoresc in Rusia, aducandu-i cate vreun dar in bani sau in blani de samur din partea tarilor si incurajarile patriarhului Ioachim.
1690-1691 Pentru a nu ramane dator prietenilor, Dosoftei talmaceste, din limba greaca in limba rusa, lucrari de interes teologic, ca "Istoria bisericeasca" si "Vedenia tainica" a patriarhului Gherman al Constantinopolului (in 1690), impotriva ereziilor de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului (in 1691), sau "Epistolele lui Ignatie Teoforul", arhiepiscopul Antiohiei, pe care le trimite mitropolitului kievean Varlaam Iasinski si patriarhului Ioachim, dovada ca el intervine, cu prestigiul eruditiei, in polemica dogmatica ce impartea la acea data cercurile ortodoxe de la Kiev si Moscova in reprezentanti ai curentului latin si ai celui grec, traditionalist.
1693 In acest an, Dosoftei ofera de asemenea tarilor rusi Ioan si Petru Alekseevici, intr-o antologie tratând "Despre prefacerea sfintelor taine", cateva traduceri din clasici ai literaturii patristice, ca Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Atanasie Sinaitul, in speranta ca ele ar putea fi tiparite. In Polonia Dosoftei traduce si un fragment de tragedie renascentista, cunoscuta de el intr-o prelucrare neogreaca, preocuparile sale patrunzand acum, surprinzator si decisiv, in sfera culturii laice, mai aproape intrebarilor existentei nelinistitoare.[1]
La 13 decembrie departe de tara, la manastirea Zolkiw, azi Nesterov (Ucraina), se stinge din viata marele Dosoftei — „introducatorul limbii romane in bisericile Moldovei“ (D. Micu) si „fondatorul poeziei romane literare“ (B. P. Hasdeu), „primul poet roman de clasa europeana“ (I. C. Chitimia).
1974 Aniversarea a 350 de la nasterea celui "dintai poet" al neamului, apare "Psaltirea in versuri", editata la Iasi de catre Mitropolia Moldovei si Sucevei. Editie critica de N. A. Ursu cu reproducerea paralela a originalului fotocopiat. Cu un cuvant inainte de Inalt Prea Sfintitul Iustin Moisescu, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Sucevei.
1978 La Editura Minerva, Bucuresti, este tiparita cartea: "Dosoftei - Opere", versuri. Editie critica de N. A. Ursu. Studiu introductiv de Al. Andriescu.
1980 Mitropolia Moldovei si Sucevei scoate de sub tipar volumul "Dosoftei, Dumnezeiasca liturghie", 1679. Editie critica de N. A. Ursu. Cu un studiu introductiv de Inalt Prea Sfintitul Teoctist, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Sucevei.
1989 La Chisinau, la Editura "Literatura artistica" vede lumina tiparului editia "Dosoftei, Opere poetice" (cu litere rusesti). Selectie, comentarii si post-fata de Pavel Balmus.
1998 Editura "Litera" din Chisinau, tipareste in colectia "Biblioteca scolarului" capodopera dosofteiana "Psaltirea in versuri". Editia selectiva mai cuprinde un tabel cronologic si un bogat florilegiu de referinte critice privind activitatea literara si umanista a mitropolitului si creatorului versului romanesc cult.
2005 Biserica Ortodoxa Romana l-a proclamat sfant.
Bibliografie:
1 - Rodica Suiu, Dosoftei, mitropolitul, in vol. Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1979, p. 296-298.
