NUME RELIGIOASE

Petru Irimescu

  • NASCUT: 6 august 1945, Pleşeşti, com. Vultureşti, Suceava, România
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Preot

La data de 6 august 1945, în localitatea Pleşeşti, comuna Vultureşti, judeţul Suceava, s-a născut Petru Irimescu, în familia lui Vasile şi Aglaiei. Este un preot ortodox, recunoscut pentru calităţile sale duhovniceşti deosebite, actualmente pensionat.

Între anii 1960-1965 ani a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar între 1965-1969 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

În 1969, după terminarea facultăţii, în acest an, şi-a început activitatea ca preot în localitatea Valea Glodului, comua Vultureşti, judeţul Suceava la biserica cu hramul Sf. Nicolae, unde a stat până în 1986. În această perioadă a fost şi secretar la protoieria Fălticeni, timp de vreo 5 luni.

În 1988, Petru  Irimescu este preot în comuna Rădășeni, judeţul Suceava. Soţia sa Eugenia, de profesie învăţătoare, este originară din această localitate.

În anul 1996 a resfinţit biserica de la Rădășeni cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Despre râvna şi rugăciunea acestui slujitor al Altarului, vom spune ca: singur, sau ajutat de săteni, a zidit din temelie ori a restaurat integral şase biserici (la Rădăşeni, Valea Glodului, Mereşti, Pocoleni, Dumbrava Minunată, Fălticeni), a construit case parohiale, case sociale şi clopotniţe.

În mai 2012, părintele Irimescu se pensionează. De-a lungul timpului, preotul Irimescu a devenit din ce în ce mai căutat, la început de localnici, iar mai târziu de credincioşii din toată ţara. Oamenii au început să îl caute în număr din ce în ce mai mare, încât aceştia se adunau chiar şi de cu seară pentru a se înscrie pe o listă nominală şi a vorbi cu părintele. Sfaturile de îndrumare şi cărticelele cu acatiste pe care le dădea oamenilor au devenit miracolele credincioşilor.

În anul 2017 chiar în noaptea de Înviere, casa preotului a fost prădată de hoţi. Ancheta poliţiei nu a dus încă la depistarea autorilor. În toată zona Fălticeni se vorbea despre hoţii fără Dumnezeu, care i-au provocat o mare supărare sufletească venerabilului părinte. Hoţii au acţionat în mod evident la momentul cel mai propice, după ce s-au asigurat ca preotul, soţia, cele trei fiice ale lor şi ginerii au plecat spre biserică. Deşi aproape de biserică, locuinţa se află într-o zonă relativ izolată, la capătul unei uliţe. Cel puţin în spatele casei există o suprafaţă mare de teren agricol şi se bănuieşte ca hoţii au profitat de bezna şi au acţionat din acea zonă.

În 2018, preotul Irimescu, din pricina numărului mare de credincioşi care îl vizitează, a unor probleme de sănătate şi a vârstei, adună oamenii care îl vizitează în curtea bisericii din Rădăşeni în anumite zile ale săptămânii şi dintr-o privire le spune credincioşilor ce să citească şi le dă un sfat legat de problema lor. Părintele Irimescu datorită harului sau deosebit, este numit "Noul Cleopa"

Se pare ca sentimentul din preajma acestui preot este unică. Mărturiile unor credincioşii ne spun că părintele Irimescu înapoia banii celor care ofereau prea mult în pomelnic şi dădea banii copiilor şi le spunea: "Uăii cârlanule, ia banii și mergi și îți ia bomboane, iar la ultima bomboană să te gândești la mine și să vii să îți mai dau". De asemenea părintele, când vedea pe cineva cunoscut exclamă: "Uăii române!!". Într-una dintre situaţii, o credincioasă îi spune ca i-au fost făcute vrăji, însă părintele îi spune: "Și ce dacă ți-au făcut!? Te afectează doar când iți e frică de ele." Le spunea oamenilor să citească acatistele şi după ce problema le este rezolvată.

 

ARTICOLE SIMILARE

Anni-Frid Lyngstad

Björn Ulvaeus

Iustin Pârvu

Iustin Pârvu