Aton este "zeul discului solar" din Egiptul antic: el este întruchiparea Soarelui. Zeul Aton apare în secolul al XXV-lea î.Hr. ca zeu minor al Egiptului. Cu toate acestea, a fost în 1353 î.Hr. când Aton a intrat cu adevărat în posteritate, devenind zeul unic al Egiptului pe toată durata domniei lui Akhenaton, așa-numitul "faraon eretic". Cine a fost Aton?
Aton, zeul discului solar, este personificarea Soarelui. Aton își ia numele de la cuvântul egiptean "yati", care înseamnă "a fi departe" (care se referă, evident, la Soarele aflat sus pe cer).
Conștienți în mod clar de faptul că Soarele este vital pentru viață, egiptenii antici au lăudat discul solar cu mai multe brațe numit Aton foarte devreme în istoria lor (începând cu anul 2500 î.Hr., conform colecției de texte egiptene numite "Textele Piramidei").
Aton este reprezentat ca o sferă radiantă cu mâini lungi, cu ajutorul cărora scaldă lumea cu lumina sa, o condiție necesară pentru viața plantelor, animalelor și oamenilor. În unele reprezentări, zeul Discului Soarelui are mâinile care țin crucea egipteană "ankh" (simbolul egiptean al vieții) care pare a fi întinsă spre pământ pentru a-i aduce hrană și fertilitate (reprezentând astfel efectele benefice ale razelor Soarelui).
Aton este asociat progresiv cu faraonii din Egipt. Într-adevăr, în calitate de ființe conducătoare supreme, faraonii sunt considerați a fi ființele cele mai apropiate de zei.
Ulterior, pe parcursul istoriei Egiptului, apar tot mai multe legături între Aton și regii Egiptului. Potrivit vechilor legende egiptene, faraonul este cel care controlează Soarele: faraonul este cel care ordonă Soarelui să răsară și să apună la aceleași ore ca și el.
Cu toate acestea, dacă Aton este atât de faimos în societatea noastră modernă, aceasta se datorează faptului că Aton a devenit singurul zeu al Egiptului antic în timpul unei mici perioade din istorie: cea a "ereziei lui Akhenaton".
CULTUL LUI ATON
1. ZEUL AMUN
Pentru a înțelege cum Aton a devenit zeul unic al Egiptului, trebuie să înțelegem povestea zeului aproape "atotputernic" pe care l-a înlocuit: zeul Amun.
Amon a fost inițial zeul creării vieții. Potrivit mitologiei egiptene, la începutul lumii noastre existau doar Întunericul și Oceanul inițial. Apoi, prin contactele repetate dintre Întuneric și Ocean s-a născut zeul Atum, zeul care reprezintă suflul vieții. Imediat după acest eveniment, răspunzând chemării lui Atum (adică chemarea vieții), cei doi zei Ra și Amun s-au născut prin propria voință:
Zeul Soare cu cap de șoim Ra creează Pământul, stelele și Universul prin amestecul armonios al Întunericului original și al Oceanului original. Astfel, el este cel care creează Soarele Aton, pe care apoi îl așează ca o coroană pe cap pentru a ilumina Universul, el cunoscând până atunci doar noaptea.
Zeul Amon creează viața transformându-se într-o gâscă pentru a depune un ou. Apoi, Amun se transformă într-un șarpe pentru a cloci și a fertiliza acest ou. El creează astfel primele forme de viață animală, vegetală și umană.
În perioada Noului Regat al Egiptului (perioada Egiptului cuprinsă între 1550 și 1069 î.Hr.), zeul Amun va deveni din ce în ce mai important în credințele egiptene. Amun va deveni treptat cunoscut sub forma sa de Amun-Ra, adică o formă în care devine una cu zeul Soare șoim Ra. Sub această formă, Amun este așadar responsabil de crearea "Universului", pe lângă crearea "vieții".
În timpul domniei bunicului și tatălui lui Akhenaton (Tutmose al IV-lea și, respectiv, Amenhotep al III-lea), Amon a devenit un zeu cu adevărat mai important decât toți ceilalți.
Cu toate acestea, Egiptul nu a căzut într-o formă de religie monoteistă, deoarece, în ciuda importanței sale, Amun nu i-a înlocuit pe ceilalți zei și zeițe (șacalul Anubis a rămas zeul morții, ibisul Thot a rămas zeul cunoașterii, pisica Bastet a rămas zeița femeilor și a bucuriei, Bes a rămas zeul pitic al căminului).
2. FARAONUL AKHENATON
Încă de la începutul domniei sale, în 1353 î.Hr., fiul lui Amenhotep al III-lea, Akhenaton, a fost "atins" de figura divină a lui Aton. A vrut să facă din el un "zeu mai presus de alți zei".
Nici astăzi nu cunoaștem cu exactitate motivele care l-au determinat pe Akhenaton să îl aleagă pe zeul Discului Soarelui ca viitor unic zeu existent. Cea mai probabilă teorie este că ar fi avut viziuni ale lui Aton în timpul unor călătorii în deșertul egiptean, viziuni pe care ar fi vrut să le împărtășească cu tot poporul său.
Contextul promulgării "Cultului lui Aton"
La începutul domniei lui Akhenaton, Egiptul a devenit un mare imperiu care s-a extins dincolo de granițele sale: o mare parte din Turcia la sud și o mare parte din Sudan la nord au fost anexate. În plus, numeroasele alianțe de protecție încheiate cu țările vecine au permis Egiptului să colecteze numeroase tributuri. Din acest motiv, Akhenaton va dispune de multe resurse financiare și umane la începutul domniei sale.
"Zeul unic" egiptean
Când a urcat pe tron după moartea tatălui său Amenhotep al III-lea, Akhenaton (cunoscut încă sub numele de "Amenhotep al IV-lea") a început mai multe reforme pentru a-i conferi lui Aton un loc proeminent în panteonul egiptean:
Akhenaton începe prin a-i atribui lui Aton toate rolurile religioase jucate de Amon în forma sa Amun-Ra. Aton devine astfel zeul care a creat Universul (însușindu-și astfel caracteristicile lui Ra) și toată viața (însușindu-și astfel caracteristicile lui Amon). Ceilalți zei egipteni sunt totuși tolerați la începutul domniei sale (ei vor fi considerați slujitori ai lui Aton, dar vor fi însă din ce în ce mai mult limitați și interziși pe măsură ce trec anii de domnie ai lui Akhenaton).
Akhenaton dizolvă clerul lui Amon, o organizație foarte puternică la acea vreme. Această dizolvare îi va permite în același timp să recupereze de la popor numeroasele bogății deținute de acest cler foarte popular.
Akhenaton, până atunci numit Amenhotep al IV-lea, și-a ales un nou nume cu referire la Aton. A ales numele "AkhenAton", care înseamnă "cel care este plăcut lui Aton" în egipteana veche.
Akhenaton încearcă să șteargă toate urmele legăturilor care existau între faraoni și zeul Amon. Pentru a face acest lucru, Akhenaton va dispune ca numele faraonilor care conțin o referință la Amon să fie distruse și scoase cu ciocanul din toate monumentele și mormintele din Egipt. Akhenaton nu a ezitat să ciocănească numele propriului său tată Amenhotep al III-lea, a cărui bază "Amun-hotep III" derivă de la vechiul zeu central al panteonului egiptean.
Akhenaton va construi în onoarea divinității solare egiptene orașul Amarna din deșert în timpul celui de-al patrulea an al domniei sale. Acest oraș vast va concentra toate resursele Egiptului de Sus și de Jos timp de 3 ani. Va fi finalizat în 1362 î.Hr. (construcția sa a durat 3 ani și a început în 1359 î.Hr.). Rezultatul final va fi impresionant: marele oraș Amarna, foarte bogat în palate și temple, va fi construit de la zero în mijlocul deșertului egiptean vestic, pe o lungime de 12 kilometri și o lățime de 3 kilometri.
În urma acestor măsuri, cercul apropiat al faraonului va fi pe deplin dispus să se convertească la credințele susținute de Akhenaton, dar poporul egiptean mult mai puțin.
Într-adevăr, Aton nu va fi pe deplin acceptat de popor din cauza brutalității schimbării pe care o implică instituirea unui singur zeu. În ciuda similitudinii dintre cele două panteoane egiptene care au "Amon în centrul său" sau "Aton în centrul său", panteonul egiptean al lui Amon lasă loc pentru ceilalți zei egipteni tradiționali cu cap de animal, acolo unde cel al lui Aton nu lasă loc.
Probabil că această marginalizare prea rapidă a zeilor, populară în rândul vechilor egipteni, este cea care a provocat o respingere puternică a ceea ce ar fi putut deveni prima religie monoteistă din istorie.
Akhenaton "erezie"
La mijlocul domniei sale, Akhenaton va avea mult mai puțin spațiu de manevră decât la început. Pe bună dreptate, Akhenaton a refuzat să trimită armata egipteană pentru a apăra statele anexate anterior de Egipt care au fost atacate de invadatorii hitiți din Asia. Astfel, pe măsură ce protecția Egiptului nu mai era acordată, nu se mai plăteau tributuri: cuferele regale s-au trezit curând goale.
Pe lângă aceste instabilități provocate de o moșie falimentară, o altă problemă avea să izbucnească rapid: preoții decăzuți ai lui Amon aveau să comploteze în tot Egiptul pentru a încetini înaintarea cultului lui Aton.
În acest fel, Akhenaton nu ar fi avut timp să stabilească o credință durabilă în divinitatea solară. În cele din urmă, după moartea lui Akhenaton, care a domnit peste Egipt timp de 18 ani, Aton va redeveni în curând un zeu printre alții. Acesta a fost sfârșitul primei religii monoteiste din istorie.
Mai târziu, fiul lui Akhenaton, faraonul Tutankhamon, a pus capăt acestei perioade de așa-zisă "erezie", reînnoind relația cu Amon pentru a se împăca cu clerul influent al zeului.
Născut sub numele de "TutankhAton", acesta din urmă a luat calea opusă lui Akhenaton: și-a schimbat numele pentru a-și arăta preferința pentru cultul lui Amon în detrimentul cultului lui Aton.
Chiar și mai târziu, Seti I și Ramses al II-lea vor distruge orașul Amarna și vor șterge toate urmele lui Aton ca zeu unic al Egiptului pentru a-și întări puterea și a arăta superioritatea lui Amon asupra lui Aton. Acești doi faraoni vor demonta piatră cu piatră orașul lui Akhenaton. De asemenea, vor șterge peste tot istoria lui Aton ca unic zeu al Egiptului și a celui care se considerase emisarul său pe Pământ.
3. PROBLEMA "VIEȚII DUPĂ MOARTE" CU ZEUL ATON
O parte din respingerea și neacceptarea lui Aton de către toți egiptenii provine din incertitudinea legată de viața de după moarte într-o religie în care Aton este atotputernic.
Într-adevăr, moartea și ritualurile sale fiind foarte codificate în rândul vechilor egipteni:
După moartea unui egiptean, sufletul său este separat de trup și începe o călătorie spre Viața de Apoi.
Sufletul trebuie să traverseze apoi deșertul lumii morților (Duat) pentru a ajunge la Anubis (zeul morții), Osiris (judecătorul morților) și Thot (zeul cunoașterii).
La sosirea la Anubis și Osiris, sufletul este judecat în timpul judecății "cântăririi inimii". Cântărit de fiecare crimă comisă și ușurat de fiecare faptă bună, sufletul este așezat pe un cântar, contrabalansat de o pană a zeiței justiției Ma'at (o pană care cântărește aproape nimic).
Atunci, în funcție de înclinația balanței, sufletul poate cunoaște două destine perfect opuse. Dacă sufletul este "nevinovat", balanța va fi echilibrată. În acest caz, sufletul va putea merge în paradisul egiptean (Viața de Apoi).
Totuși, dacă sufletul este "vinovat", sufletul va fi mai greu decât pana. În acest caz, sufletul va fi devorat fără milă de zeița devoratoare de suflete Ammit, condamnându-l la chinuri veșnice în Lumea subterană egipteană.
Astfel, este ușor de înțeles că societatea egipteană antică este structurată prin promisiunea unui viitor fericit după moarte pentru cei drepți (și promisiunea damnării veșnice pentru răufăcători).
Cu toate acestea, sub domnia lui Akhenaton, care impunea credințele lui Aton, nu există decât neant după moarte, sufletele dispar pur și simplu fiind chemate înapoi la zeul suprem pentru a se contopi cu el pentru eternitate.
Răufăcătorii și oamenii care au lucrat în conformitate cu legile sunt așadar plasați în aceeași poziție la moarte. Această incoerență va pune poporului o mare problemă de echitate pe care preoții nou-formați ai lui Aton nu vor putea niciodată să o justifice sau să îi facă să o accepte.
