În mitologia și religia Greciei antice, Selene, însemnând "Luna" este zeița și personificarea Lunii. Cunoscută și sub numele de Mene, ea este în mod tradițional fiica titanilor Hyperion și Theia, și sora zeului soarelui Helios și a zeiței zorilor Eos. Ea își conduce carul lunar prin ceruri. Mai mulți iubiți îi sunt atribuiți în diverse mituri, printre care Zeus, Pan și muritorul Endymion. În epoca post-clasică, Selene era adesea identificată cu Artemis, așa cum fratele ei, Helios, era identificat cu Apollo. Selene și Artemis erau asociate și cu Hecate și toate trei erau considerate zeițe lunare, dar numai Selene era considerată personificarea Lunii în sine. Echivalentul ei roman este Luna.
Numele "Selene" derivă din substantivul grecesc selas (σέλας), care înseamnă "lumină, strălucire". În dialectele doric și eolic, numele ei mai era scris și Σελάνα (Selána) și respectiv Σελάννα (Selánna).
Selene mai era numită și Mene. Cuvântul grecesc mene, însemna luna și luna lunară. Forma masculină a lui mene (men) era și numele zeului lunar frigian Men. Mene și Men derivă amândouă din proto-elenicul *méns ("lună"), la rândul său din proto-indo-europeanul *mḗh₁n̥s (însemnând lună, luna lunară), care provine probabil din rădăcina *meh₁- ("a măsura"), și este cognat cu cuvintele englezești "Moon" și "month". Filosoful stoic grec Chrysippus a interpretat Selene și Men ca fiind, respectiv, aspectele feminin și masculin ale aceluiași zeu.
La fel cum Helios, din identificarea sa cu Apollo, este numit Phoebus ("luminos"), Selene, din identificarea sa cu Artemis, este de asemenea numită Phoebe (forma feminină). Tot de la Artemis, Selene era uneori numită "Cynthia", însemnând "cea de pe Muntele Cynthus" (locul de naștere al lui Artemis).
Descrierile supraviețuitoare ale aspectului fizic și ale caracterului Selenei, în afară de cele care se aplică la luna însăși, sunt puține. Nu există nicio mențiune despre Selene ca zeiță nici în Iliada, nici în Odiseea lui Homer, în timp ce singura ei mențiune în Teogonia lui Hesiod este ca fiică a lui Hyperion și a Theiei și soră a lui Helios și a lui Eos.
Alte două surse menționează, de asemenea, părul ei. Imnul homeric către Helios folosește același epitet εὐπλόκαμος ("cu părul strălucitor"), folosit în Imnul către Selene de mai sus (tradus în altă parte prin "bogată", "frumoasă" sau "bine îmbrăcată"), în timp ce Epimenide folosește epitetul ἠυκόμοιο ("cu părul frumos").
În relatările târzii, Selene (ca și luna însăși) este adesea descrisă ca având coarne, Imnul orfic către Selene i se adresează ca "O, lună cu coarne de taur", și o descrie în continuare ca fiind "purtătoare de torțe, ... feminină și masculină, ... iubitoare de cai" și dătătoare de "împlinire și favoare". Empedocle, Euripide și Nonnus o descriu cu toții ca fiind γλαυκῶπις (glaukṓpis, "ochi strălucitori", un epitet comun al zeiței Atena), în timp ce într-un fragment dintr-un poem, posibil scris de Pamprepius, ea este numită κυανῶπις (kyanṓpis, "ochi întunecați"). Mesomede din Creta o numește γλαυκὰ (glaukà, "gri-argintiu").
Relatarea uzuală a originii Selenei este dată de Hesiod în Teogonia sa, unde zeul-soare Hyperion s-a căsătorit cu sora sa Theia, care a dat naștere "marelui Helios și lui Selene și lui Eos, care strălucește peste tot ce este pe pământ și peste zeii fără de moarte care trăiesc în cerul larg". Imnul homeric al lui Helios urmează această tradiție: "Hyperion s-a căsătorit cu glorioasa Euryphaëssa, propria lui soră, care i-a născut copii frumoși, Eos cu brațele roz și Selene cu părul bogat și Helios neobosit", Euryphaëssa ("larg strălucitoare") fiind probabil un epitet al Theiei.
