1835 La 30 noiembrie, în Florida, Missouri, SUA, s-a născut Samuel Langhorne Clemens, care avea mai târziu sa fie cunoscut sub pseudonimul literar de Mark Twain.
Născut în inima ţării, în perioada antebelică de edificare a naţiunii, Twain a fost martor al nevoii de afirmare a statului modern, fiind la fel de familiarizat cu obiceiurile de la graniţa de vest, ca şi cu saloanele şi pensioanele sofisticate din est. Autodidact şi exponent tipic al visului american, Twain a fost şi unul dintre cei mai aprigi critici ai acestuia, dezvăluind prăpastia dintre aparenţe şi realitate, dintre iluzia americană şi ceea ce s-a ales din ea. În creaţiile sale, Twain s-a inspirat din sursele locale ale folclorului şi tradiţiilor orale şi a stabilit prototipul de artist literar american, ca celebritate şi om de spectacol, organizator de divertismente comerciale.
1839 Tatăl lui, care era magistrat şi comerciant în Virginia, s-a mutat cu familia în localitatea Hannibal, Missouri, un orăşel cu aproximativ cinci sute de locuitori de pe malul de vest al fluviului Mississippi. Mama lui descindea din primii întemeietori ai coloniei Kentucky, care îl urmaseră pe Daniel Boone către vest. Puternica ei credinţă prezbiteriană, contrastând cu agnosticismul soţului său, avea să fie receptată de Twain sub forma unui amestec de liber-cugetător cu un nucleu solid de conştiinţă. Sursa lui principală de inspiraţie, Hannibal, era, după cum îşi aminteşte Twain, „un adevărat paradis pentru un băiat", datorită vieţii sale agitate şi aventuroase.
1847 La vârsta de doisprezece ani, Twain şi-a încheiat educaţia oficială şi a început să lucreze ca ucenic în atelierul unui tipograf. Aici a descoperit din întâmplare o carte despre Ioana d'Arc, moment care a marcat iniţierea sa în tainele lecturii. La scurt timp după aceea a început să scrie schiţe umoristice pentru un ziar local.
1853 Twain a plecat din Hannibal şi s-a dus la New York şi apoi la Philadelphia, de unde a trimis acasă schiţe de călătorie.
1857 A pornit în josul fluviului spre New Orleans, cu intenţia să ajungă pe Amazon, în schimb a devenit pilot pe un vas cu abur. Cei doi ani petrecuţi pe fluviu i-au asigurat o rezervă bogată de caractere şi povestiri tipic americane. „Când găsesc un personaj bine conturat în literatura beletristică sau în realitate", îşi amintea el mai târziu, „în general îmi trezeşte un viu interes, pentru simplul motiv că îmi e cunoscut - l-am întâlnit deja pe fluviu."
1861 Izbucnirea războiului civil a pus capăt carierei lui Twain, căci s-a alăturat, fără să stea mult pe gânduri, unui grup de miliţie a confederaţilor care s-a destrămat însă curând. L-a urmat apoi pe fratele său unionist, Orion, într-o călătorie la vest de Nevada, unde acesta fusese numit secretar al teritoriului. Relatarea călătoriei lor şi aventurile şi activitatea desfăşurată la un ziar din Virginia City sunt descrise în „Drumuri grele”. Îndatoririle de ziarist l-au purtat pe Twain la San Francisco şi în Insulele Sandwich.
1863 Twain l-a cunoscut pe vestitul umorist Artemus Ward, căruia avea să-i recunoască meritul de a-l fi instruit în arta naraţiunii.
1865 Prima lui povestire importantă, vestita „Broască săltăreață din comitatul Calaveras”, a fost publicată sub pseudonimul lui literar, termen care desemnează o măsură fluvială pentru apă navigabilă.
1867 Primul lui volum de schiţe comice a apărut în acest an, iar călătoria în Europa şi în Orientul Mijlociu a fost descrisă în „Inocenţii în străinătate” (1869). „În scrierile mele timpurii", îşi aminteşte Twain, „nu urmăream decât să transform în capital comic tot ceea ce auzeam sau vedeam."
Aprovizionându-se din depozitul considerabilei sale experienţe în domeniul vieţii şi obiceiurilor americane, Twain şi-a început cariera de scriitor creând chipul americanului sălbatic de la fruntarii în puternic contrast cu societatea literară din Noua Anglie şi cu sensibilitatea sa mai pronunţată.
1871 Contradicţiile lui Twain se reflectă probabil cel mai bine în căsătoria sa cu fiica semiinvalidă a celui mai bogat om din Elmira, New York, Olivia Langdon, cu care şi-a întemeiat o familie la Hartford, în Connecticut. Relaţia dintre cei doi şi impactul soţiei sale convenţionale şi ortodoxe asupra scrisului lui fac obiectul multor controverse şi critici. Indiferent dacă ea se face răspunzătoare pentru temperarea geniului lui Twain sau dacă el era la fel de dispus să se lase cenzurat de ea, cert este că scriitorul a acceptat provocarea reprezentată de familia sa în continuă creştere şi de respectabilitatea stilului de viaţă şi şi-a transformat scrisul într-o activitate comercială viabilă.
1873 Primul lui roman, „Epoca de aur”, conceput în colaborare cu Charles Dudley Warner, este o privire satirică asupra perioadei postbelice de excese pe care o înfăţişează cartea. Romanul a fost perceput ca o combinaţie între Jonathan Swift şi Horatio Alger, tema atracţiei şi repulsiei generate de bunăstarea şi puterea americană marcând în mod fundamental înseşi contradicţiile din comportamentul lui Twain, care oscilează între satiră şi urmărirea unor scheme de îmbogăţire, între demascarea falsităţii visului american şi celebrarea lui.
Cele mai importante realizări ale lui Twain sunt rezultatul întoarcerii sale în lumea copilăriei, care s-a materializat în cărţi de certă valoare, precum „Tom Sawyer” (1876) sau „Viaţa pe Mississippi” (1883).
1885 Publica romanul „Huckleberry Finn”. Aceasta este o adevărată capodoperă a literaturii americane şi universale. Povestite chiar în dialectul lui Huck, inadaptatul social, aventurile lui Huck la bordul bărcii împreună cu sclavul fugit, Jim, reprezintă pentru Twain cea mai inspirată formă de satiră socială legată de problema fundamentală a rasei şi soarta tragică a Americii. Călătoria lor devine un ritual al trecerii pentru Huck, în care decizia lui de „a merge în infern” de dragul umanităţii lui Jim şi al nevoii de demnitate şi libertate adânceşte aventurile lor şi conferă romanului dimensiunile mitului american autentic.
Twain nu a mai atins niciodată un nivel asemănător în cărţile sale ulterioare, care folosesc din ce în ce mai des drept sursă de inspiraţie viitorul îndepărtat, deşi „Un yankeu la curtea regelui Arthur” (1889) are multe pasaje valoroase şi un plan ingenios de înlocuire a valorilor vechi cu naivitatea yankeilor.
Spre sfârşitul carierei lui Twain se constată o întunecare constantă a viziunii, ceea ce sugerează ideea de echilibru tot mai accentuat între celebrarea vitalităţii vieţii şi respingerea cinică a posibilităţilor umane. Înclinaţia lui Twain către comedie a fost umbrită de o amărăciune swiftiană. Dar în cele mai bune lucrări ale sale, Twain îmbină exuberanţa vieţii americane cu neajunsurile acesteia, ceea ce face din el o sursă a tradiţiei comice americane.
1910 La 21 aprilie, în Redding, Connecticut, SUA, Mark Twin s-a stins din viață, la varsta de 74 de ani.
1916 În povestirea sa postumă „Străinul misterios”, scrisă în momente de profundă disperare provocată de moartea unei fiice şi de diagnosticarea alteia cu o formă incurabilă de epilepsie, invaliditatea soţiei sale şi încercările deznădăjduite de a-şi plăti creditorii, Twain conştientizează absurditatea fundamentală a vieţii. Vizitatorul supranatural din povestire predă o lecţie de disperare nemărginită: „Este adevărat ceea ce ţi-am dezvăluit: nu există Dumnezeu, nici univers, nici rasă umană, nici viaţă pământeană, nici rai, nici iad. Totul este un vis - un vis grotesc şi nebunesc. Nu există nimic în afară de tine. Iar tu nu eşti decât un gând - un gând hoinar, un gând inutil, un gând fără cămin, pribegind ridicol prin eternităţile pustii!”
In pofida generalizării extravagante a lui Hemingway potrivit căreia toată literatura americană derivă din Aventurile lui Huckleberry Finn a lui Mark Twain, remarca lui are ceva mai mult decât un sâmbure de adevăr, căci Mark Twain, probabil într-o măsură mai mare decât oricare alt scriitor american, a descoperit forţa literară şi posibilităţile scenei americane şi ale limbajului său specific. Cel mai mare umorist al Americii, Twain este în acelaşi timp şi un remarcabil cronicar al experienţei americane, conducându-i pe Huck Finn şi pe Jim spre inima naţiunii, prin conflictul lor tragic central, după cum afirmă chiar ei. Twain a deschis larg graniţele literaturii americane prin realismul cu care abordează o temă tragică. Dacă arta lui Twain n-a mai reuşit niciodată să facă faţă exigenţelor stabilite în Huckleberry Finn, contribuţia lui literară a fost asigurată prin cea mai bună expresie a geniului lui, ceea ce justifică afirmaţia lui William Dean Howells potrivit căreia Twain a fost „un Lincoln al literaturii noastre".[1]
Bibliografie:
1 - Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005
