SCRIITORI

Halldor Laxness
Featured

HALLDOR LAXNESS

  • NASCUT: 23 aprile 1902, Reykjavík, Islanda
  • DECEDAT: 8 februarie 1998 (95 de ani), Mosfellsbær, Islanda
  • NATIONALITATE: islandeză
  • CUNOSCUT(Ă) CA: scriitor
  • SPECIA LITERARĂ: roman
  • OPERE CELEBRE: Oameni Independenți

CINE A FOST HALLDOR LAXNESS?

Halldór Laxness, unul dintre cei mai importanți scriitori islandezi, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1955. Opera sa vastă, ce cuprinde romane, eseuri și piese de teatru, explorează teme precum identitatea națională, spiritualitatea și transformările sociale ale Islandei secolului XX. Cel mai cunoscut roman al său, "Independent People" (Oameni independenți), prezintă viața dură a fermierilor islandezi și a fost crucial pentru consolidarea identității literare islandeze pe plan internațional. Laxness a fost un scriitor prolific, ale cărui lucrări au influențat profund literatura islandeză și au rămas relevante prin puterea lor narativă și adâncimea tematică. De-a lungul carierei sale, a abordat subiecte variate, de la socialism și religie la ecologie, devenind o voce esențială a literaturii mondiale.

NAȘTEREA ȘI FAMILIA

La 23 aprile 1902, Halldór Gudjónsson se naşte la Reykjavík, în Islanda, într-o familie relativ înstărită, ca fiu al lui Guðjón Helgason (născut în 1870) şi al lui Sigríður Halldórsdóttir (născută în 1872). La Reykjavík, tatăl este şef al unei echipe de muncitori angajați la construcția de drumuri. În 1905, familia lui Halldór se mută într-un sat din nordul capitalei (la 12 mile de Reykjavík), unde cumpără o fermă. Satul se numeşte Laxness (în islandeză: „,Peninsula somonului"); de aici şi pseudonimul pe care și-l va lua scriitorul. Copilul are o natură contemplativă, ajutată de o sănătate fragilă. 

EDUCAȚIA ȘI COPILĂRIA

Învaţă de la tatăl său să cânte la vioară, studiază pianul și o vreme visează să devină muzician. În același timp însă, băiatul manifestă înclinații literare, scrie povestiri romantice și legende istorice în versuri. Mai târziu, îşi va explica precocitatea acestor preocupări şi râvna de a scrie cât mai mult, fără a pierde timpul, printr-o la fel de precoce manifestare a spaimei provocate de gândul morții. La doar şapte ani, pretinde că i s-a arătat, pe un deal din împrejurimile fermei, însuşi Christos, care l-ar fi avertizat că peste un deceniu va muri.

După studii elementare, urmează Gimnaziul din Reykjavík, fără a-l absolvi. În 1922, în peregrinările sale prin Europa, poposește la o abație benedictină din Clervaux (Luxemburg) și decide să rămână o vreme aici. În 1923, primeşte botezul catolic, adăugându-şi cu acest prilej prenumele Kiljan (după numele unui sfânt martir irlandez, Kiljan). La Clervaux, dedică mult timp studiului; învață franceza şi latina, citește cărți de teologie şi de filosofie. Literatura rămâne una dintre preocupările sale și în această perioadă, cucerit de teoriile lui André Breton, scrie poezie de influență suprarealistă. Tot acum devine membru al unui grup ce milita pentru revenirea ţărilor nordice la catolicism. După plecarea de la Mănăstirea Sf. Maurice de la Clervaux, paşii îl poartă la Londra, unde studiază la o şcoală iezuită, apoi la Lourdes la Roma. Experiențele spirituale din această perioadă își vor găsi expresia în câteva dintre cărțile publicate de Laxness înainte de plecarea în Statele Unite.

DEBUTUL, OPERA ȘI VIAȚA PERSONALĂ

La treisprezece ani, încheie deja un roman de 600 de pagini. În 1916 i se publică primul articol într-un ziar din capitală.  În 1918, Islanda își proclamă independența (dar va mai avea un rege danez până în 1944). În 1919, la numai 17 ani, debutează cu romanul Barn Náttúrunnar (Copilul naturii). Un an mai târziu, își va spune (citim în biografia ce-i este consacrată, în 2004, de către un cercetător islandez, Halldór Guðmundsson): ,,Trebuie să devin un mare scriitor sau să mor". Pentru Laxness, începe o lungă perioadă de căutări și tatonări, de preumblări prin lumea largă, de experiențe spirituale și politice.

Condiția suficient de prosperă a familiei îi permite să călătorească în Europa și mai apoi peste Ocean, în Statele Unite. Aflat pentru câteva luni în Danemarca, publică o povestire în limba daneză în cel mai important săptămânal din Copenhaga, succes care după cum îi mărturisește mamei sale într-o scrisoare îi întărește credința că a pornit pe drumul cel bun, „spre o cunoaștere a oamenilor şi a lumii", în virtutea căreia să poată deveni „un scriitor adevărat".

În 1923, apare volumul de povestiri Nokkrar sögur. În 1924, publică romanul Undir Helgahnúk (Sub Muntele Sfânt). În 1925, publică volumul de poeme Únglingurinn í skóginum și o carte de eseuri, Kapólsk viðhorf (Despre catolicism). În 1927, după ce e respins de mai multe edituri, apare romanul Vefarinn Mikli frá Kasmir (Marele țesător din Kaşmir), întâmpinat de criticul Kristjan Albertsson ca o carte care marchează o epocă este primul roman modernist al literaturii islandeze. Roman cu substrat autobiografic, influențat întru câtva şi de impresiile suscitate de lectura lui Proust, Marele țesător din Kaşmir este atipic pentru proza islandeză a epocii, nu foarte deschisă către formule epice mai puțin tradiționaliste. Totuși, și în acest roman, și în cele care vor urma, modernismul lui Laxness este unul moderat. Pleacă în Statele Unite unde, punându-și între paranteze experiența religioasă, aderă la socialism - influențat probabil și de prietenia cu scriitorul american Upton Sinclair, cu care face cunoștință în California. Îl citeşte pe Joyce, fiind entuziasmat de romanul Ulise. În cursul celor aproximativ doi ani petrecuți în Statele Unite, scrie scenarii de film pentru studiourile de la Hollywood, în căutarea succesului.

În 1929, oficiul pentru imigrație al Statelor Unite îi confiscă scriitorului islandez paşaportul; Laxness e la un pas de deportare. Îl salvează însă intervenția lui Upton Sinclair și a unei nepoate a lui Stephen Crane. Publică un volum de eseuri cu caracter satiric, Alþýðubókin (Cartea poporului), inspirat, în parte, din călătoriile sale.

În 1930, revine în Islanda, hotărât să pună capăt peregrinǎrilor primei tinereți și interesat să afle mai multe despre viața fermierilor, a pescarilor și a muncitorilor islandezi, fără a deveni însă adeptul vreunei forme de marxism radical. Spiritul său critic se exercită deopotrivă asupra inechităților sistemului capitalist și asupra iluziilor și a derapajelor stângii. În anii '30, va fi privit ca un „apostol al noii generații de scriitori islandezi".

Se căsătoreşte cu Ingibjörg Einarsdóttir, pe care o cunoscuse în 1924. (Vor avea împreună un fiu, Einar Laxness.) Pierde casa şi ferma din Laxness, dar situația sa materială se îmbunătățește grație unei burse de creație acordate de statul islandez. Publică un volum de poezii cvasisuprarealiste, Kvæðakver (Poeme).

Între anii 1931-1932, apar romanele Þú vinovióur hreini (1931) și Fuglinn í fjörunni (1932), care formează un diptic epic ce transcrie istoria unei tinere islandeze, fiica unui pescar sărac. Traduse în alte limbi, cele două cărți vor fi publicate împreună sub titlul Salka Valka (O istorie din Islanda).

În 1932, vizitează pentru prima oară Uniunea Sovietică. În anul 1933, publică un volum de povestiri, Fótatak manna, și un volum de proză eseistică, Í Austurvegi (Drumul din Est), reunind impresii ale primei sale călătorii în URSS, nu fără a nota, cu detaşare, observații despre precaritatea vieții cotidiene, despre deficiențele sociale ori economice ale Imperiului Sovietic.

Între 1934-1935, publică un amplu roman în două volume, Sjálfstætt fólk (Oameni independenți) - Landnámsmaður Íslands (Pionierii islandezi), 1934, şi Erfiðir tímar (Timpuri grele), 1935, o saga ce urmăreşte destinul micilor fermieri islandezi la începutul secolului XX. Narațiunea, cu discrete ecouri biblice, este construită în jurul unui personaj puternic care, deși aparent învins în lupta de câteva decenii cu o societate nu întotdeauna dreaptă și, într-un alt plan, cu soarta potrivnică, rămâne până la sfârşit fidel unor valori morale precum demnitatea şi libertatea de a acționa conform propriilor convingeri. Sjálfstætt fólk este una dintre cele mai cunoscute și mai traduse cărți ale autorului. Aclamat încă de la apariție de comuniştii islandezi, romanul va putea fi totuși tradus și în Germania, în 1937 - ulterior însă, cărțile lui Laxness vor fi interziste în Germania nazistă a lui Hitler.

În 1935, apare volumul de proză scurtă Þórður gamli halti. În 1936, o întâlneşte pe Auður Sveinsdóttir (cu şaisprezece ani mai tânără). Între anii 1937-1940, apare tetralogia Ljós Heimsins (Lumina lumii) - compusă din romanele Ljós heimsins (Descoperirea lui Dumnezeu), 1937; Höll sumarlandsins (Palatul de vară), 1938; Hús skáldsins (Casa poetului), 1939; Fegurd himinsins (Frumusețea Cerurilor), 1940 - frescă islandeză în centrul căreia se află viața unui renumit poet popular.

În 1938, călătoreşte pentru a doua oară în URSS şi are ocazia să înregistreze mai multe abuzuri ale regimului stalinist. Asistă la procesul public înscenat economistului Nikolai Bukharin - în seria proceselor intentate unor vechi bolşevici ,,deviaționiști de dreapta" - şi la executarea acestuia. Publică volumul Gerska æfintýrið (Aventura rusă).

În 1939, se desparte de Ingibjørg Einarsdóttir. Se mută împreună cu Auður Sveinsdóttir la Mosfellssveit, în casa Gljúfrastein. În 1941 traduce în islandeză unul dintre romanele lui Hemingway, Adio, arme!. Traducerea - apelând, se pare, la neologisme inadecvate - provoacă unele controverse.

Între anii 1943-1946, apare trilogia Islandsklukkan (Clopotul din Islanda) – cuprinzând romanele Íslandsklukkan (Clopotul din Islanda), 1943; Hið ljósa man (Fecioara luminoasă), 1944; Eldur í Kaupinhafn (Pârjol în Copenhaga), 1946 inspirată din istoria poporului finlandez. În 1950, va finaliza o dramatizare a romanului. În 1956, apare traducerea în limba română. 

În 1945 se căsătoreşte cu Auður Sveinsdóttir, cu care conviețuia deja din 1939. În 1946, tradus în Statele Unite cu titlul Independent People, romanul Sjálfstætt fólk (Oameni independenți) este vândut în aproximativ 450 000 de exemplare. Conform unor zvonuri vehiculate de publicații americane, Laxness s-ar afla, în acest an, pe lista scurtă a favoriților la Premiul Nobel pentru Literatură. Autorul intră în atenția FBI și a CIA.

În 1948, publică Atómstödin (Stația atomică), roman-parabolă şi totodată pamflet la adresa americanilor, care după război refuză să părăsească baza militară strategică din Islanda, de la Keflavik. (În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Islanda fusese ocupată mai întâi de britanici, apoi de americani; aceștia instalaseră aici o bază militară despre care se credea că ar fi putut deveni stație atomică.) Pornind de la acest roman, va scrie ulterior și o piesă de teatru. Este pentru prima oară propus pentru Nobel. În 1950, figurează din nou printre autorii propuși să primească Premiul Nobel.

În 1951, în timpul Războiului coreean, americanii ocupă Islanda. O parte a intelectualității islandeze protestează față de ocupația americană. (În 1956, încă se află pe teritoriul Islandei circa 5 000 de soldați americani.) 

În 1952, publică romanul Gerpla (Fericiții războinici), critică explicită la adresa ideologiilor totalitare şi avertisment cu privire la mirajul primejdios pe care acestea îl pot exercita asupra oamenilor. În 1953, primește Premiul Stalin pentru Întărirea Păcii între Popoare. Devine președinte al Asociației Islanda-URSS.

În 1954, se naşte cel mai mic dintre cei patru copii ai scriitorului, Guðný Halldórsdóttir, care va deveni regizoare de film.

În 1956, dezaprobă intervenția armatei sovietice în Ungaria. În 1957, publică Brekkukotsannáll (Peştele ştie să cânte). Împreună cu Auður Sveinsdóttir, pleacă într-un turneu prin Statele Unite, China, India, Egipt și Italia. În 1960, apare Paradísarheimt (Paradisul dorit), roman sub- sumabil prozei de tip saga.

În 1961, vizitează România, unde este foarte bine primit de lumea scriitoricească. Prezența sa la Bucureşti e înfățișată în mai multe reviste culturale ca un eveniment important. Într-un interviu (apărut în Secolul 20, an. I, nr. 7-8, 1961, pp. 172 și urm.), întrebat ce l-a determinat să devină scriitor, Laxness răspunde: H.L.: De opt sute de ani ,,scrisul" constituie în Islanda o destindere națională - de la cioban la demnitar. [...] - Dar personajele din nuvelele dumneavoastră cum ar fi, de pildă, Torfi Torfason, Nabukadneisar? H.L.: Adevărul e că toți și toate sunt luate direct din viață. Sunt convins însă că oamenii pe care-i descriu, dacă ar trăi, nu s-ar recunoaște. Nu am ceea ce se cheamă un „,carnet de scriitor". Ce ați scris în ultimii ani? - H.L.: În ultimii cinci ani, am scris două volume de eseuri, două romane mari și o piesă de teatru. Nu demult am terminat o nouă piesă de teatru. - La ce lucrați în momentul de faţă? H.L.: În momentul de față, nu lucrez nimic, dar s-ar putea să mai scriu o carte. Unui jurnalist de la Gazeta literară îi declară prevenitor că, dacă ar reveni cu altă ocazie în România, ar fi dispus să învețe limba lui M. Sadoveanu şi a lui Zaharia Stancu. (Acesta din urmă, pe care îl cunoscuse cu ani în urmă la Moscova, vizitase, la rându-i, nu demult, Islanda.) „Eu voi căuta să învăţ românește. Faptul că vorbesc alte limbi străine - franceza, spaniola, italiana și știu și latina clasică îmi va ușura munca. De altfel, înțeleg multe cuvinte, poate chiar fraze întregi. [...] Bucureștiul, chiar pe ploaie, e foarte frumos. Şi românii sunt minunați.“

Scrie o piesă de teatru absurd, Strompleikurinn, urmată - în 1962 şi în 1966 - de alte două, de aceeași factură: Prjónastofan Sólin şi Dúfnaveislan.

În 1963, denunță abuzurile sovietice într-un text autobiografic, Skáldatimi. În 1968, publică romanul fantastic-vizionar Kristnihald undir Jökli (Sub ghetar). În 1969, primește Premiul Sonning (instituit în 1950 în Danemarca pentru „,contribuții la dezvoltarea culturii europene").

În 1970, apare romanul Innansveiterkronika (Cronica unei comune). În 1972, publică Guðsgjafapula (Poveste despre darurile lui Dumnezeu). În 1987, publică două volume de memorii, Sagan af Brauddinu Dýra (Painea cea de toate zilele) şi Dagar hjá Múnkum (Zile printre călugări). În 1989, fiica scriitorului, Guðný Halldórsdóttir, realizează film după romanul Kristnihald undir Jökli (Sub ghețar). În 1995, bolnav de Alzheimer, se internează într-o clinică din afara Reykjavíkului.

PREMIUL NOBEL

În 1955 i se decernează Premiul Nobel, „pentru forța epică vie prin care a reînnoit marea artă narativă a Islandei". Conferirea acestei distincții unui scriitor suspectat de ataşament față de comunism provoacă mari controverse, mai ales peste Ocean, unde din această pricină Laxness va cădea victimă unui complot al tăcerii întreținut vreme de câteva decenii. Boicotarea operei nobelizatului islandez în spațiul american durează până spre sfârşitul anilor '90, când scriitorul e redescoperit odată cu publicarea unei noi ediții din Oameni independenți (în 1997).

MOARTEA

La 8 februarie 1998, se stinge din viață și este înmormântat în Cimitirul Reykjavík. 2004- Halldór Guðmundsson publică o bigrafie a lui Hall- dór Kiljan Laxness (apărută în 2008 şi în traducere ger- mană, engleză şi suedeză). 2005 - Teatrul Național Islandez acordă o disticție drama- turgului Ólafur Haukur Símonarson, autorul unei piese de teatru despre anii petrecuți de Laxness în Statele Unite ale Americii: Halldór í Hollywood (Halldór la Hollywood). 2011- Apare un volum de corespondență conținând scrisorile trimise de Laxness primei sale soţii, Ingibjørg Einarsdóttir, în perioada 1927-1929: Skáldid og ástin (Romancierul și dragostea sa).

ARTICOLE SIMILARE

Joseph Rudyard Kipling

RUDYARD KIPLING

John Galsworthy

JOHN GALSWORTHY

Pearl S. Buck

PEARL S. BUCK

Aleksandr Isaievici Soljeniţîn

ALEKSANDR SOLJENIȚÎN