MIHAIL SADOVEANU

CINE A FOST MIHAIL SADOVEANU?

La 5 noiembrie, 1880, în Pașcani, județul Iași, România, s-a născut Mihail Sadoveanu (născut după mama Mihail Ursachi). A fost un romancier, nuvelist, ziarist, eseist, poet, traducător, activist, funcționar public, politician român, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române din primii 50 de ani ai secolului douăzeci.

Unul dintre cei mai prolifici scriitori de limbă română, este amintit mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, precum și pentru scrierile sale despre natură. Un autor a cărui carieră s-a întins pe parcursul a cinci decenii, Sadoveanu a fost un asociat timpuriu al revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni cunoscut ca scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista Viața Românească. Cărțile sale, aclamate de critică pentru viziunea lor asupra singurătății milenare și a abundenței naturale, se desfășoară în general în regiunea istorică a Moldovei, pornind de la teme din istoria medievală și modernă timpurie a României. 

FAMILIA

A fost fiul lui Alexandru Sadoveanu, avocat de profesie și al Profirei Ursachi, țăranca din satul răzeș moldovenesc Verseni. Parintii sai nu erau casătoriți și au avut impreună patru copii: Mihail, Dimitrie, Alexandru si Vasile. Paternitatea primilor doi a fost confirmata abia in anul 1891.

Familia tatălui său provenea din partea de sud-vest a Vechiului Regat, din Oltenia. Locul de origine, Sadova, le-a furnizat numele de familie ales (lit. "din Sadova"), care a fost adoptat de familie abia în 1891. Tatăl lui Mihail a fost avocatul Alexandru Sadoveanu (d. 1921), pe care criticul literar George Călinescu l-a descris ca fiind "un bărbat bărbos și înstărit"; potrivit însemnărilor scriitorului, Alexandru a fost nefericit în căsnicie, iar izolarea sa progresivă din viața publică s-a repercutat asupra întregii familii. Mama lui Mihail, Profira născută Ursachi (sau Ursaki; d. 1895), provenea dintr-un neam de ciobani moldoveni, toți, după cum își amintea scriitorul, fuseseră analfabeți. Istoricul literar Tudor Vianu consideră că acest contrast de identități regionale și sociale a jucat un rol în formarea autorului, deschizându-l spre o "universalitate românească", dar observă că, de-a lungul carierei sale, Sadoveanu a fost legat în special de rădăcinile sale moldovenești. Mihail a avut un frate, numit tot Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar cu studii elvețiene Izabela Morțun (cunoscută mai târziu sub numele de Sadoveanu-Evan, ea fiind verișoara activistului socialist Vasile Morțun) Un alt frate al său, Vasile Sadoveanu, a fost inginer agronom.

EDUCAȚIE

Intre anii 1892-1897 a urmat scoala primară la Pașcani, unde l-a avut ca învatator pe Mihai Busuioc, cel pe care l-a transpus în povestirea "Domnul Trandafir". A continuat gimnaziul "Alecu Donici" din Fălticeni. În timp ce se afla la Fălticeni, a fost în aceeași clasă cu viitorii scriitori Eugen Lovinescu și I. Dragoslav, dar, pierzându-și interesul pentru activitatea școlară, nu a reușit să obțină exmatricularea, înainte de a absolvi, în cele din urmă, primul din clasă.

Între 1897-1900 și-a continuat pregatirea la Liceul National din Iași și la Facultatea de Drept a Universității din București, însă cursurile au fost întrerupte la sfârșitul aceluiași an, întorcându-se la Fălticeni.

DEBUTUL LITERAR

Împreuna cu un coleg, în timpul gimnaziului a încercat, fără succes, elaborarea unei monografii a lui Ștefan cel Mare, din lipsa de informații. În 1897 iși semnează debutul cu pseudonimul Mihai din Pașcani, la vârsta de 16 ani, în revista bucureșteană "Dracu" cu schița "Domnișoara M din Fălticeni".

CARIERA

În 1900 începe să colaboreze la foaia "Viață nouă" alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi s.a., semnând cu numele sau, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz.

În 1904, Sadoveanu se stabilește la București, se căsătorește și va avea unsprezece copii. În același an are loc debutul editorial cu patru volume deodată: "Povestiri", "Dureri înăbușite", "Crâșmă lui Moș Precu", "Șoimii", fapt pentru care Nicolae Iorga numește această perioada "anul Sadoveanu". Publică aproape 100 de volume, printre care: "Floare ofilită", "Apă morților", "Neamul Soimareștilor", "Țara de dincolo de negură", "Hanu-Ancuței", "Împărăția apelor", "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Vodă", "Baltagul", "Creanga de aur", "Locul unde nu s-a întâmplat nimic", "Frații Jderi", "Nada Florilor". Mihail Sadoveanu, a fost numit de către Geo Bogza ”Ceahlăul literaturii române”, iar de către George Călinescu, "Ștefan cel Mare al literaturii române” datorită operei monumentală a cărei măreție constă în densitatea epică și grandoarea compozițională.

În 1910 este numit director al Teatrului Național din Iași. Publică volumele "Povestiri de seară" (la Editura Minerva), "Genoveva de Brabant", broșură "Cum putem scăpa de nevoi și cum putem dobândi pământ" s.a. Colaborează la revista "Samănatorul", dar se va simți mai apropiat spiritual de revista de la Iași, "Viața Românească".

Editează în 1919, împreună cu George Topîrceanu, la Iași, revista "Însemnări literare". În decembrie, revista își anunță încetarea apariției. "Viață românească", își pornește iar munca pentru cultură și folos. În editura revistei ieșene publică volumul de nuvele "Umbre" și broșura "În amintirea lui Creangă", iar la "Editura Luceafărul", volumul "Priveghiuri".

În 1921 Mihail Sadoveanu, devine membru al Academiei Române. În 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.

În ciuda problemelor sale de sănătate, Sadoveanu a călătorit frecvent prin România, vizitând în special obiectivele locale care i-au inspirat opera: mănăstirile ortodoxe românești Agapia și Văratec, precum și Cetatea Neamțului. După 1923, împreună cu Topîrceanu, Demostene Botez și alți afiliați ai Viața Românească, a întreprins și o serie de călătorii de vânătoare. A fost fermecat în special de priveliștile pe care le-a descoperit în timpul unei vizite din 1927 în zona transilvăneană Arieș. În același an, a vizitat și Țările de Jos, în care a ajuns cu Orient Expressul. Popularitatea sa a continuat să crească: în 1925, 1929 și, respectiv, 1930, a publicat romanele sale Venea o moară pe Siret, aclamate de critici. ..., Zodia Cancerului și Baltagul, iar cea de-a 50-a aniversare a fost sărbătorită la nivel național. În 1930, Sadoveanu, Topîrceanu și învățătorul T. C. Stan au scris și editat o serie de manuale pentru școala primară.

În 1928 apare povestirea "Hanul Ancuței", aparțînând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o îmbinare ideală a genului epic și liric.

În 1936 Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa, scot, începând cu luna ianuarie , revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evocă cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista "Viață românească".

În 1936, scriitorul a acceptat președinția de onoare la Adevărul și a ediției matinale a acestuia, Dimineața. În această perioadă, a fost implicat într-o dispută publică cu presa de extremă dreapta și fascistă, răspunzând atacurilor acestora în mai multe rubrici. Afiliații dreptei radicale au organizat arderi publice ale volumelor sale. Scandalul s-a prelungit în anii următori, Sadoveanu fiind susținut de prietenii săi din comunitatea literară. Printre aceștia se număra Topîrceanu, care se afla în acel moment internat în spital, și a cărui manifestare de susținere a fost făcută cu puțin timp înainte de a muri de cancer la ficat.În septembrie 1937, în semn de solidaritate și apreciere, Universitatea din Iași i-a conferit lui Sadoveanu titlul de doctor honoris causa.

CARIERA POLITICĂ

În 1926, după o perioadă de indecizie, Sadoveanu s-a raliat Partidului Poporului, unde prietenul său, poetul Octavian Goga, era un activist de seamă, apoi s-a raliat Partidului Național Agrar, înființat chiar de Goga. La alegerile generale din 1927, a obținut un loc în Camera Deputaților pentru județul Bihor, în Transilvania, ocupând un loc în Senat pentru județul Iași după sufragiul din 1931. În cabinetul Partidului Național Țărănesc al lui Nicolae Iorga din acea perioadă, Sadoveanu a fost președinte al Senatului. Alegerea a fost motivată de statutul său de "personalitate culturală". În jurul acestei date, s-a afiliat la Partidul Național Liberal-Brătianu, un partid de dreapta din interiorul curentului liberal, care se afla în opoziție față de principala grupare național-liberală. În paralel, a început să colaboreze la cotidianul de stânga Adevărul.

Mihail Sadoveanu s-a retras din politică la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940, pe măsură ce România a ajuns să fie condusă de dictaturi succesive de dreapta, el a oferit  sprijin regelui Carol al II-lea și Frontului Renașterii Naționale, care a încercat să blocheze de la putere Garda de Fier. El a fost numit personal membru al Senatului de către Carol. În 1940, instituția oficială Editura Fundațiilor Regale a publicat primul volum al Operelor sale.

PRIMUL RAZBOI MONDIAL

În 1916-1917, când România a intrat în Primul Război Mondial și a fost invadată de Puterile Centrale, Sadoveanu a rămas în Moldova, singura parte a teritoriului României care se afla încă sub autoritatea statului. Scriitorul a oscilat între germanofilia prietenilor săi din Viața Românească, convingerea declarată că războiul este o mizerie și salutarea angajamentului României față de Puterile Antantei. În această perioadă, a fost reales președinte al Societății Scriitorilor, mandat provizoriu care s-a încheiat în 1918, când România a semnat pacea cu Puterile Centrale. Ulterior, Sadoveanu s-a stabilit în cartierul Copou din Iași, achiziționând și redecorând vila cunoscută pe plan local sub numele de Casa cu turn. În secolul al XIX-lea, aceasta fusese reședința politicianului Mihail Kogălniceanu, iar în timpul războiului l-a găzduit pe compozitorul George Enescu . În această perioadă, a colaborat cu intelectualul de stânga Vasile Morțun și, împreună cu acesta și cu Arthur Gorovei, a fondat și editat revista Răvașul Poporului.

FRANCMASONERIA

Sadoveanu era deja afiliat la masonerie, așa cum a fost consemnat pentru prima dată de organizație în 1928, dar probabil că era membru încă din 1926 sau 1927. Ajuns la gradul 33 în cadrul organizației și supervizând Loja masonică Dimitrie Cantemir din Iași, a fost ales Mare Maestru al Uniunii Naționale a Lojilor în 1932, înlocuindu-l astfel pe George Valentin Bibescu. Ulterior, a avut loc o scindare între Bibescu și susținătorii lui Sadoveanu, agravată de conflictul mediatizat cu o a treia grupare, cea a lui Ioan Pangal - scindare care s-a încheiat după aproximativ trei ani, când Sadoveanu i-a marginalizat pe ambii săi adversari, fără a obține însă recunoașterea legitimă din partea Marelui Orient al Franței. În 1934, a fost recunoscut ca Mare Maestru al Francmasoneriei Române Unite, care a regrupat toate lojile locale importante.

AL 2-LEA RAZBOI MONDIAL

Sadoveanu a păstrat un profil scăzut în timpul regimului legionar național al Gărzii de Fier. După ce  Ion Antonescu a răsturnat Garda în timpul Rebeliunii Legionare și a instaurat propriul regim fascist, Sadoveanu, încă apolitic, a fost mai prezent în viața publică și a ținut conferințe pe teme culturale pentru Radio România. După ce a publicat ultima parte a Fraților Jderi în 1942, Sadoveanu s-a retras din nou la țară, în zona sa dragă a Arieșului, unde și-a construit o cabană și o biserică; această izolare a dat naștere la "Povestirile de la Bradu-Strâmb"). În acei ani, scriitorul în vârstă de șaizeci de ani a cunoscut-o pe Valeria Mitru, o jurnalistă feministă mult mai tânără, cu care s-a căsătorit după o scurtă curtare.

În august 1944, Mihai I al României l-a răsturnat pe Antonescu și a schimbat tabăra în război, raliindu-se aliaților. În timp ce în țară începea ocupația sovietică, trupele române au luptat alături de Armata Roșie pe teatrul european. Paul-Mihu Sadoveanu a fost ucis în acțiune în Transilvania la 22 septembrie. În aceleași luni, Sadoveanu a candidat la președinția Societății Scriitorilor, fapt ce a fost interpretat ca o dovadă a unei rivalități în cadrul masoneriei, a fost învins de Victor Eftimiu. În cursul aceluiași an, aniversarea a 40 de ani de la debutul lui Mihail Sadoveanu a fost sărbătorită printr-o ceremonie specială la academie și prin discursul lui Tudor Vianu, oferit ca o retrospectivă a întregii opere a colegului său.

IDEOLOGIA COMUNISTĂ

Începând cu 1947, scrisul sau virează spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic, al realismului socialist, celebre fiind romanul "Mitrea Cocor" sau cartea de reportaje din URSS, "Lumina vine de la Răsărit". Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din această.

În 1949 este ales președinte al Uniunii Scriitorilor. Apar operele "Păuna Mică" (1948), capodopera "Nicoară Potcoavă" (1952), "Aventură în lunca Dunării" (1954).

În 1955 scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Șase ani mai târziu, în anul morțîi (1961), i se acordă Premiul Lenin pentru Pace. Tot în 1961 suferă un infarct care ii afectează vorbirea și vederea.

MOARTEA

La 19 octombrie, 1961, scriitorul Mihail Sadoveanu s-a stins din viață, în localitatea Vânători-Neamț, județul Neamț, România, la vârstă de 80 de ani. Este înmormântat la 21 octombrie în cimitirul Bellu din București, alături de Mihai Eminescu.

Opera să s-a încadrat în mai multe curente literare: sămănătorism, realism, naturalism, fantastic, realism socialist, în care a tratat mai multe subiecte: român istoric, român de aventuri, român biografic, român politic, nuvelă psihologică, ficțiune polițistă, memorii, literatură de călătorie, român despre natură, român fantastic, reportaj, biografie, schiță, literatură pentru copii, genul liric. 

De asemenea opera să a fost influențată de scriitori precum Honoré de Balzac, Ion Luca Caragiale, Miron Costin, Mihai Eminescu, Gustave Flaubert, Nicolae Gane, Nikolai Gogol, Wilhelm von Kotzebue, Ion Neculce, Anton Pann, N. D. Popescu-Popnedea, Émile Zola, Barbu S. Delavrancea, dar la rândul sau a influențat scriitori precum Jean Bart, Nicolae N. Beldiceanu, Al. Lascarov-Moldovanu, Dan Lungu, Dumitru D. Pătrășcanu, Cezar Petrescu, Damian Stănoiu.