NAȘTEREA ȘI FAMILIA
În ziua de 4 spre 5 ianuarie 1878, la Iași, s-a născut Emil, unul dintre cei șase copii ai serdarului Dinca Garleanu și al Pulcheriei (născută Antipa).
EDUCAȚIE
A urmat clasele primare la școala publică de băieți nr. 2 din Sararie, studiind după "Povățuitorul copiilor" al lui Ion Creangă. În 1889, în luna iunie, a absolvit școala primară și a intrat la liceul din localitate, unde a urmat primele trei clase.
În 1892, în luna august, s-a înscris din nou în clasa I a școlii de fii de militari din Iași. Își petrecea vacanțele la bunica sa, într-un sat de lângă Târgul-Frumos, unde a avut ocazia să se apropie de frumusețile naturii, folclorul, realitățile satului și oamenii din popor.
După absolvirea școlii de fii de militari, a intrat la școala de artilerie, geniu și marină, unde a studiat timp de un an și trei luni.
În 1898, Emil Garleanu a primit gradul de sublocotenent de infanterie și a fost repartizat în regimentul 13 "Ștefan cel Mare" din Iași. Fiind o fire romantică, delicată și sfioasă, își petrecea mare parte din timpul liber citind, studiind, făcându-și note, observând oamenii și realitățile vieții, având aspirații de a deveni scriitor. În 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere, dar nu a continuat.
CARIERA ȘI OPERA
A început să frecventeze cercul literar din jurul revistei "Arhiva", condusă de A. D. Xenopol, și cel al ziarului "Evenimentul".
În iulie-august (1900), a publicat poezia "Iubitei" în revista "Arhiva", sub pseudonimul Emilgar, pentru a nu fi recunoscut de superiorii săi, care nu priveau cu ochi buni preocupările extramilitare ale ofițerilor.
În 1901, a devenit un colaborator activ, contribuind cu recenzii, cronici literare și plastice, versuri și schițe, la revista "Arhiva" și la ziarul "Evenimentul".
În 1902, s-a mutat la Barlad cu serviciul, unde a găsit o atmosferă culturală propice preocupărilor sale literare.
În 1905, Emil Garleanu a publicat primul său volum de proză, "Bătrânii" - schițe din viața boierilor moldoveni.
În 1906, la 1 februarie, a părăsit Barladul și s-a stabilit la București, dedicându-se în întregime literaturii. 1906 este anul colaborării sale la revista "Neamul românesc".
În 1907, a devenit colaborator al revistei bucureștene "Convorbiri critice". A publicat de asemenea în "Viața literară și artistică", "Falanga literară și artistică", "Universul", "Tribuna", "Românl", "Luceafărul" etc.
Apar cărțile "Cea dintâi durere" și "Odată!". A îngrijit și a prefatat cartea "Poezii" a lui Grigore Alexandrescu.
În 1908, au apărut cărțile "Într-o noapte de mai" și "1877" - Schițe din război. A îngrijit și a prefatat cartea "Iluzii pierdute" a lui Mihail Kogălniceanu.
În 1909, au apărut cărțile "Bătrânii" - Schițe din viața boierilor moldoveni (ediția a II-a, întregită), "Cea dintâi durere" (ediția a II-a) și "Punga". A îngrijit cartea "Poezii, proză, scrisori" a lui C. Negri și "Poezii populare" de V. Alecsandri. A revizuit și a republicat traducerea lui Ioan Barac, "Halima", sau "O mie și una de nopți".
În această perioadă, Emil Garleanu a elaborat studiul "Istoria populară a literaturii românești", povestită pentru popor, și a contribuit substanțial la înființarea Societății Scriitorilor Români.
În 1910, au apărut cărțile "Amintiri și schițe", "Din lumea celor care nu cuvântă", "Nucul lui Odobac" și "Trei vedenii" (ediția I și a II-a).
La 5 februarie 1910, a fost inaugurat primul sediu al Societății Scriitorilor Români. În 1911, Emil Garleanu a fost numit director al Teatrului Național din Craiova. În 1913, scriitorul a devenit redactor la revista "Ramuri". În 1914, la 1 februarie, a apărut la Craiova "Proza", cu subtitlul "Revista bilunară scrisă de Emil Garleanu".
VIAȚA PERSONALĂ
La 12 februarie 1906 s-a căsătorit cu Marilena Voinescu. Au avut împreună un singur copil, Rodica, căreia scriitorul i-a dedicat volumul de schițe "Din lumea celor care nu cuvântă".
DECESUL
La 2 iulie, Emil Garleanu a încetat din viață, la vârsta de doar 36 de ani. Moartea sa prematură, grăbită de unii răuvoitori care au inițiat o întreagă campanie de calomniere împotriva redutabilului director al Teatrului Național din Craiova, a fost plânsă de mari scriitori ai timpului, precum Gala Galaction, Cincinat Pavelescu și alții.
